cursurile rpr_

Acest curs online este dedicat profesioniștilor din domeniul peisagisticii, arhitecturii și urbanismului, precum și celor implicați deja în realizarea de proiecte pentru spațiile verzi urbane, care doresc să își clarifice și să își structureze abordarea în raport cu cadrul legislativ și instituțional din România.
Programul urmărește procesul de proiectare de la prima vizită pe teren până la realizarea detaliilor de execuție, combinând teoria cu studii de caz concrete. Participanții vor parcurge etapele esențiale – de la analizele de teren și elaborarea conceptului, până la alcătuirea pieselor scrise și desenate ce compun documentațiile tehnice. Accentul nu este pus doar pe partea grafică, ci pe felul în care proiectarea se traduce în realitate: ce soluții sunt fezabile, ce materiale pot fi utilizate, ce limitări impune legislația, ce detalii sunt esențiale pentru execuție și, mai ales, cum pot fi gândite proiectele pentru a fi sustenabile pe termen lung printr-o gestionare adecvată.
Unul dintre punctele forte ale cursului este faptul că pune proiectarea în contextul românesc actual, acolo unde „hârtia suportă orice”, dar unde doar soluțiile adaptate condițiilor reale pot genera un cadru de viață funcțional și durabil. Prin exemple și metodologii clare, participanții vor dobândi o perspectivă completă asupra felului în care documentațiile trebuie concepute, astfel încât să răspundă atât cerințelor legale, cât și nevoilor comunității.
La final, cursanții vor avea la dispoziție materiale-suport și un set de repere utile pentru realizarea documentațiilor, precum și o metodologie practică ce poate fi aplicată imediat în activitatea profesională. Îndrumați de mentori cu peste 15 ani de experiență în domeniu, participanții vor înțelege nu doar cum se elaborează o documentație, ci și de ce este important ca fiecare etapă a procesului de proiectare să fie ancorată în realitatea executării și gestionării spațiilor verzi.
Cursul se va desfășura pe parcursul a 15 ore de interacțiune directă, online, cu mentorii. Cele 15 ore sunt defalcate pe parcursul a 5 ședințe de câte trei ore organizate săptămânal, în ziua de miercuri, în intervalul 18:30-21:30.
Datele prevăzute pentru desfășurarea celor 5 ședințe sunt următoarele:
Cursul se va desfășura online, pe Zoom.
Detalii despre participare vor fi transmise cursanților după înscriere.
Pentru această sesiune de formare oferim o reducere de 30%.
Costul acestei sesiuni de formare este de 507 euro 355 euro*
respectiv 294 euro + TVA = 1.815 lei
În acest cost sunt incluse următoarele:
*Costul aferent sesiunii de formare organizate în perioada ianuarie-februarie 2026 înglobează un discount de 30%, în mod obișnuit costul total al cursului fiind de 507 euro (respectiv 419 euro + TVA = 2.593 lei).
Pentru înscrierea la curs sau pentru a primi mai multe detalii vă rugăm să ne transmiteți un mesaj la adresa cursuri@rpr.ro sau prin intermediul formularului de mai jos.
Fondat în 2010, RPR este un birou de proiectare ce își propune să redefinească relația dintre peisagistică, arhitectură și urbanism. Considerând că peisajul necesită o abordare holistică, biroul are la bază o echipă interdisciplinară specializată în peisaj, arhitectură, urbanism, sociologie și antropologie. Scopul RPR este acela de a organiza dialogul dintre mediul construit și cel natural, respectiv de a integra arhitectura, urbanismul și peisajul în cadrul larg al spațiului public. În acest sens, RPR elaborează planuri, proiecte și strategii, studii teoretice și instalații de land-art, organizează colocvii, ateliere, seminarii, cursuri și conferințe, coordonează și participă la proiecte de cercetare fundamentală și aplicată în domeniul teritoriului și peisajului.
mentor

Diana Culescu deține o diplomă de Licență în Peisagistică și o diplomă de Master în Dezvoltare Urbană Integrată. În 2015 a obținut titlul de Doctor în domeniul Horticulturii pe baza tezei „Elaborarea unei metode de analiză a calității spațiilor verzi urbane”.
Activitatea sa profesională, desfășurată în principal în cadrul RPR Birou de studii contemporane, se axează pe proiectarea în domeniul peisagisticii, gestionarea peisajului și managementul orașelor durabile incluzive.
În 2016-2022, Diana Culescu a ocupat poziția de Președinte al Asociației Peisagiștilor din România – AsoP, iar în perioada 2020-2025 a activat ca Secretar General al International Federation of Landscape Architects, European Region. În cadrul organizației profesionale naționale, ea este implicată în proiecte și activități care urmăresc reglementarea, protejarea și promovarea profesiei de peisagist și a domeniului peisagistic din România.
De asemenea, implicarea sa activă în sectorul ONG din 2005, prin proiecte, ateliere de lucru, conferințe și alte activități, reprezintă un alt mijloc pentru a atrage atenția publicului larg asupra aspectelor referitoare la peisaj și mediul înconjurător.
mentor

Mihai Culescu a absolvit Specializarea Peisagistică a Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București in 2007, din care un semestru la ISIa Huy – Gembloux.
A cochetat cu Masterul de Antropologie in cadrul SNSPA – Facultatea de Științe Politice.
În 2008 a devenit membru al Asociației Peisagiștilor din România – AsoP și al Federației Europene a Arhitecților Peisagiști (EFLA).
În perioada 2005-2007 a lucrat pentru ATU – Asociația pentru Tranziția Urbană. Între 2007 și 2012 a activat ca preparator în cadrul Secției de Peisagistică a Facultății de Horticultură USAMVB. În paralel a fost și este implicat în diferite proiecte de cercetare inițiate în mediul universitar sau în cadrul a diferite ONG-uri.
Din 2010 își desfășoară activitatea în cadrul RPR Birou de studii contemporane, companie fondată alături de Ioana Tudora, Diana Culescu, Bogdan Gyemant-Selin, care își propune să redefinească relația dintre peisagistică, arhitectură și urbanism. În acest context, Mihai participă la elaborarea de planuri, proiecte și strategii, studii teoretice și instalații de land-art, organizează colocvii, ateliere, seminarii, cursuri și conferințe, coordonează și participă la proiecte de cercetare fundamentală și aplicată în domeniul teritoriului și peisajului.
coordonator operațional

Alina Chiciudean este economist specializat în managementul cultural și al patrimoniului. Alina are un doctorat în Economie și Afaceri Internaționale și este unul dintre membrii fondatori ai ARCHÉ, alăturându-se Consiliului Europa Nostra în 2022.
Cariera sa extinsă, atât în domeniul academic, cât și în cel antreprenorial, include o perioadă de 18 ani la Academia de Studii Economice din București. Cercetările și interesele sale profesionale actuale se concentrează pe sectorul cultural, patrimoniul construit, artiști și alți actori implicați, considerând cultura ca un ansamblu de seturi interconectate de proprietate intelectuală și active intangibile. Cercetările și interesele sale actuale se concentrează pe sectorul cultural, incluzând diferite aspecte privind patrimoniul cultural, artiștii independenți și alte categorii de persoane sau organizații din acest domeniu de activitate, considerând cultura ca un ansamblu de elemente interconectate.
Oferind sprijin prin mentorat și consultanță, colaborează cu echipe multidisciplinare la planificare și analiză, raportare, gestionarea fluxurilor de numerar, susținerea procesului decizional, asigurarea conformității cu reglementările financiare și optimizarea strategiilor de finanțare. De peste un deceniu, Alina este implicată în dezvoltarea și implementarea planurilor de management pentru diverse organizații publice și private din sectorul cultural, contribuind la numeroase proiecte naționale și internaționale. Este dedicată promovării conștientizării faptului că sectorul cultural reprezintă o resursă esențială pentru dezvoltarea durabilă.
Alina este dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la importanța păstrării sectoarelor culturale și artistice ca resurse esențiale, sustenabile și strategice.