De câțiva ani îmi tot propuneam să pun la un loc definițiile unor sintagme pe care le-am formulat în cadrul proiectelor la care am lucrat și unde mi s-au cerut clarificări pentru termeni pe care eu îi credeam ultra-obișnuiți pentru limbajul de specialitate. Ocazia de a ”compune” o listă de acest fel am avut-o la începutul lui 2016 când am fost invitată să fac parte din grupul de lucru coordonat de Direcția de Mediu a Primăriei Municipiului București care a avut rolul de a elabora Regulamentul privind elaborarea și avizarea planurilor de amenajare peisagistică a parcurilor / grădinilor publice, a scuarurilor și a spațiilor verzi aferente căilor de circulație sau cursurilor de apă existente pe teritoriul Municipiului București.
Pornind de la această bază, realizată și cu sprijinul colegelor din acest grup de lucru, am început să dezvolt un dicționar de specialitate pentru domeniul peisagistic la care urmează să adaug în timp definiții și pentru alte sintagme pe care le întâlnesc lucrând în domeniu.
Sintagmele pentru care am formulat definiții sunt prezentate în ordine alfabetică. Până în prezent am definit termenii care încep cu literele marcate cu alb în înșiruirea de mai jos.
Plantă, de regulă lemnoasă, utilizată în unele cazuri pentru acoperirea solului datorită caracteristicilor de creștere (plante care se întind pe sol precum Vinca minor – saschiu / vinca sau Hederea helix – iederă).
Compoziție vegetală liniară, alcătuită din arbori plantați pe unul sau mai multe rânduri, care are rolul de a însoți amenajările aferente unor căi de circulație auto / pietonale sau ale unor piețe urbane. Din punct de vedere al conformației elementelor vegetale se disting în acest sens trei tipuri principale, respectiv: aliniamente formate din arbori cu port liber, aliniamente alcătuite din arbori cu port fastigiat și aliniamente realizate din arbori cu port arhitectural. În ceea ce privește alcătuirea, aliniamentele se subîmpart în aliniamente monospecie și aliniamente plurispecie.
Compoziție vegetală liniară alcătuită din arbori a căror coroană este modificată prin procedee horticole specifice, primind astfel o formă specială (de regulă geometrizată). În cadrul acestui tip de aliniament primează forma arhitecturală a coroanei. Acest tip de aliniament este utilizat în general în amenajări cu o anumită factură istorică sau în cele în care forma geometrică a coroanei arborilor este cerută de constrângeri sau principii specifice de amenajare.
Sintagma face referire la totalitatea demersurilor care vizează dispunerea și aspectele calitative ale vegetației în cadrul unui spațiu verde, precum și efectele pe termen lung asupra mediului urban și calității vieții ale acestor demersuri.
Reprezintă totalitatea elementelor vegetale care compun și dau caracter unei amenajări, reunite în diverse categorii între care se numără: exemplarele solitare de arbori / arbuști, grupurile de arbori / arbuști, masivele de arbori / arbuști, aliniamentele de arbori, gardurile vii sau alte elemente de topiaria, suprafețele ocupate de plante floricole / graminee / amestecuri de tip pajiște / specii gazonante / acoperitori de sol sau alte elemente vegetale care nu pot fi înscrise în categoriile anterioare.
Operație de tăiere a ramurilor din partea de jos a coroanei unui arbore. Această operație este realizată de regulă cu scopul de ridica nivelul de inserție al coroanei. De exemplu, în cazul arborilor de aliniament elagarea se realizează pentru a permite circulația autovehiculelor în siguranță, dar și pentru a evita rănirea arborilor datorată smulgerii sau ruperii ramurilor.
Sintagma face referire la suprafața biologică activă a coroanei plantelor lemnoase caracteristică la mijlocul sezonului de vegetație cu rol în dezvoltarea plantei, dar și în absorbția dioxidului de carbon, în eliberarea oxigenului în atmosferă, în reținerea noxelor și pulberilor etc. Eficiența volumului foliar este amplificată prin crearea de structuri heterogene verticale, pe palierede vegetație și, prin urmare, a suprafeței bioactive în raport cu suprafața ocupată. De exemplu, suprafața biologică activă în cazul arborilor, prin intermediul căreia se face schimbul de energie și materie cu mediul înconjurător, este de aproximativ 5-15 ori mai mare decât cea oferită de plantele erbacee pentru același suprafață ocupată.
