Back
Două imagini puse una lângă alta care înfățișează un parc din Aarhus (Danemarca) în care este gestionată apa pluvială. În prima parte lacul este la varianta maximă, iar în cea din dreapta apa este retrasă deoarece sezonul ploilor a trecut.

Ghid pentru dezvoltarea infrastructurilor verzi-albastre

Public aici acest material cu o bucurie imensă, pentru că reprezintă unul dintre cele mai importante demersuri profesionale la care am avut ocazia să contribui până în prezent. Este, fără îndoială, unul dintre proiectele la care am lucrat cu cel mai mare entuziasm și una dintre experiențele profesionale care mi-au adus cea mai mare satisfacție.

Realizarea acestui ghid a fost posibilă datorită unei colaborări excelent coordonate și consolidate în timp, iar pentru asta doresc să adresez mulțumiri speciale. Îi mulțumesc colegului meu, Alex Ciobotă, pentru munca depusă, pentru discuțiile constructive și pentru sprijinul constant oferit pe parcursul întregului proces. De asemenea, transmit aprecierea mea către Mariana Iusco, Krzysztof Kasprzky și Alexandru Coca, respectiv echipei Direcției Generale Politică Regională și Urbană – Unitatea E2 – Croaţia și România din cadrul Comisiei Europene pentru oportunitatea oferită și pentru sprijinul imens acordat de-a lungul acestui an, sprijin care a stat la baza dezvoltării acestui material. Mulțumirile mele se îndreaptă, totodată, către reprezentanții Autorităților de Management, ale căror contribuții – atât în discuțiile online, cât și în întâlnirile fizice – au fost esențiale. Împărtășirea experienței lor directe, a provocărilor din teren și feedbackul oferit pe documentele elaborate au contribuit în mod semnificativ la calitatea și relevanța acestui demers.

Ghidul rezultat se adresează în primul rând Autorităților de Management și reprezentanților administrației publice, dar și profesioniștilor implicați în proiectare și publicului larg interesat de calitatea mediului construit și a spațiilor verzi.

Documentul aduce laolaltă un volum consistent de informații esențiale pentru domeniul infrastructurilor verzi-albastre, informații care, în practica de specialitate, se regăsesc de obicei dispersate, greu de accesat într-o formă unitară. Din câte știu, este pentru prima dată când toate aceste conținuturi sunt reunite într-un singur material coerent, integrat și ușor de utilizat.

Prin structura sa, ghidul își propune să ofere o perspectivă cu adevărat completă asupra modului în care infrastructurile verzi-albastre și, implicit, spațiile verzi urbane pot fi concepute, amenajate și gestionate în mod profesionist. Scopul ghidului este să sprijine o schimbare necesară și profundă în modul în care aceste proiecte sunt abordate: mai integrat, mai interdisciplinar și mai conectat la nevoile reale ale comunităților.

Prin conținutul său aplicat, ghidul oferă o abordare amplă și structurată a planificării infrastructurilor verzi-albastre, reunind elemente tehnice, legislative și ecologice esențiale pentru implementarea corectă a acestor sisteme. Sunt prezentate clar cadrul legal european și național, precum și obligațiile relevante pentru autoritățile de management și pentru practicieni. Materialul explică pe înțelesul tuturor principiile soluțiilor bazate pe natură și modul în care acestea pot fi integrate în spațiul urban, de la sisteme de drenaj sustenabil (SuDS) la soluții pentru reținerea și infiltrarea apei, cum ar fi grădinile de ploaie, suprafețele permeabile, zonele de bioretenție și alte intervenții menite să reducă presiunea asupra rețelelor de canalizare și riscul de inundații. Ghidul pune accent pe biodiversitate și pe conectivitatea ecologică urbană, explicând rolul solului, al vegetației și al infrastructurilor naturale în diminuarea efectului de insulă de căldură, în îmbunătățirea calității aerului și în creșterea rezilienței orașelor.

Sper ca acest ghid să devină un instrument util, un punct de referință și un sprijin concret pentru toți cei care lucrează sau sunt interesați de dezvoltarea și protejarea infrastructurilor verzi-albastre din România.

Poți descărca de aici Ghidul de bună practică pentru dezvoltarea de infrastructuri verzi-albastre sau îl poți consulta online mai jos.