Când strângi toamna frunză la câini …

Știu că o să fie un șoc pentru toată lumea, dar trebuie să mărturisesc faptul că de felul meu trec relativ des prin multe parcuri din București. Și astfel se întâmplă să observ tot soiul de lucruri cu privire la aceste parcuri. Observ și, de cele mai multe ori, îmi vine să îmi trag o palmă peste frunte. Strașnic. Cu sete. Și desigur zgomotos.

Nah! Nu știu ce altceva aș putea să fac ca o primă reacție atunci când văd cum banii contribuabililor (printre care mă număr și eu) sunt aruncați în vânt. Desigur motivația venită din partea administrației publice locale este aceea că respectivii bani sunt băgați în întreținerea spațiului verde public. Pentru tine, locuitor de capitală europeană! Numai și numai în beneficiul tău! Dar dacă te pricepi cât de cât la cum funcționează vegetația – în sensul că nu ai chiulit la ore în școala generală – nu ai cum să nu înțelegi că ți se dă cu praf în ochi.

Am să ilustrez ce vreau să spun cu un exemplu concret din Parcul Izvor întâlnit în cale ieri, 17 octombrie 2017, mai spre dimineață. Treceam agale cu trotineta prin parc și deodată văd niște frunze așezate în linie, așa cum se poate vedea în imaginea de mai jos.

Ceva îmi dădea cu virgulă în imagine și nici nu înțelegeam exact pe ce principiu au început arborii să își scuture frunzele în linie dreaptă sau în unghi de 90 de grade. Îmi zic: ”Să vezi că se joacă un artist de-a landart-ul p’aici prin Izvor”. Mai merg puțin și văd de data asta niște frunze așezate grămezi-grămezi.

Doar că acum, la capătul rândului de grămezi, încep să îi zăresc și pe artiști. Mă refer aici la artiștii aia de la ALPAB sau ADP 1-6 și firmele aferente care joacă cel mai probabil fără voia lor în toate filmele proaste cu privire la vegetația din București. Îmi zic: ”Clar!!! A trecut vara adică acel anotimp în care primăriile din România se ocupă de tăiat frunze la câini în spațiul verde. S-a făcut toamnă așa că a venit vremea să stângă frunze gălbui și ruginii … probabil pentru aceeași câini”.

Păi!!! Sunt atâtea frunze de strâns prin parcuri. Ce sens ar avea ca primăria să plătescă un specialist din banii pe care îi dă la 3-5 strângători de frunze??!!! Mă refer aici la specialist d’ăla de se uită la un arbore și poate să îți spună dacă se pregătește să cadă peste trecători sau nu. Asta ca să nu ne mai alarmăm că pică parcurile și aliniamentele stradale peste noi ori de câte ori trece un vânticel prin oraș. Unii îi spun arboricultor specialistului ăstuia. Mă refer la acei unii din țările alea civilizate din punct de vedere al întreținerii spațiilor verzi, țări de unde toți își pun pe facebook selfie-uri sau poze cu iz de ”maammăăă, ce frumos îi p’aci …”.

Pe arboricultorul ăsta îl trimiți pe teren și el îți livrează informații cu ce trebuie să faci în privința fiecărui arbore. Fix arbore cu arbore. Arborelui X trebuie să îi tai o ramură uscată în perioada Y. Pe arborele Z tre’ să îl tai cu totul pentru că W și Q. Asta ca să nu mai scoți drujba – în lipsă de alte idei – și să iei ”scurt la spate” toți arborii din oraș indiferent de particularitățile de creștere sau de starea de sănătate. Și apoi te uiți cum mor. Mă rog, aici în loc de X sau Y se folosește de regulă un cod alocat fiecărui exemplar de arbore în cazul în care nu ai aruncat banii pe fereastră și cu privire la realizarea Registrului Verde (realizare și actualizare care sunt obligatorii prin lege!!!). Și în loc de Y, W și Q sunt niște informații concrete pe care specialistul respectiv ți le poate înregistra în niște fișe speciale pentru că asta a învățat să facă în cadrul studiilor universitare și în specializările de după.

Dar nouă, în România și mai ales în București, nu ne trebuie băieți (sau fete) cu astfel de specializări!!! Altfel cum am mai putea să ucidem toți arborii în timp ce-i luăm și la mișto??!!! Da! Mă refer aici la ”toaletare” care se presupune că îi ajută să devină mai frumoși. Dar care în fapt îi ajută doar să moară mult mai devreme decât trebuie. Cam cu minim 50-100 de ani mai devreme. Și să arate și patetic. Și să fie și un pericol permanent pentru locuitorii orașului. Precum arborele din imaginea alăturată aflat la o aruncătură de băț față de locul unde artiștii ALPAB / ADP își exprimau ieri creativitatea.

Mă rog, cel mai probabil oamenii respectivi nu au nici o vină pentru faptul că ”șeful” îi trimite să taie frunză la câini ca să își câștige pâinea. Sau să adune pentru asta frunze uscate în saci negri de plastic. Dar șeful are. Și șeful șefului are. Și șeful șefului șefului. Adică toți acei oameni care ar trebui să știe ce resurse umane sunt necesare pentru a menține viabil spațiul verde urban și vegetația aferentă acestuia. Pentru că de’asta sunt angajați, nu?!

Între timp însă, multe persoane plătite din bani publici sunt ocupate în perioada asta cu adunatul frunzelor. Și procesul este extrem de laborios. Niște angajați trebuie să treacă cu o suflantă și să așeze frunzele în linie dreaptă. Apoi, alți angajați strâng cu greblele în grămezi frunzele care au fost aliniate înainte. În urma lor alți angajați pun gramezile respective în saci de plastic. Apoi sacii de plastic sunt urcați într-o mașină. Ce se mai întâmpă de aici încolo nu prea sunt sigură. Dar sunt gata să bag mâna în foc pentru faptul că nimeni nu își pune problema să facă niște compost din frunzele strânse cu atâta migală. De ce să produci o resursă când poți să o cumperi?! Din banii contribuabililor, desigur.

Ca să previn reacțiile adverse venite din partea unor părerologi de meserie admit de bună voie faptul că autoritățile din țările alea civilizate amintite mai sus se mai întâmplă să mai strângă și ele frunzele căzute prin parcuri toamna. Dar fac asta profesionist. Adică nu în tot parcul odată și nu oricând. Fraierii aștia de administrează orașe care ne plac nou tare mult când mergem ”în strainătate” nu se chinuie să strângă frunzele până la finalul toamnei. Respectiv momentul acela când au căzut deja toate frunzele. Sau momentul acela în care s-au scuturat toate frunzele care nu sunt semi-persistente și care nu au obiceiul să rămână pe ramuri până spre primăvara următoare. Momentul acesta se petrece la noi în București pe la mijlocul sau finalul de noiembrie. Uneori chiar la început de decembrie. Depinde foarte tare de intensitatea vâturilor. Până atunci acele autorități străineze se ”mulțumesc” cel mult cu îndepărtarea frunzelor de pe alei. Adică niște angajați vin cu suflante sau cu greble și trag frunzele căzute spre zonele nepavate. Și asta doar dintr-o logică de siguranță a pietonilor, pentru că frunzele multe și umede sunt și alunecoase. Partea fals-estetică ne este caracteristică doar nouă – locuitorii unei țări în care la un moment dat se măturau și pădurile. Ca să fie curate. Pentru că așa dorea tovarășu’. Tovarăș care cel mai probabil nu știa care este legătura dintre frunzele căzute toamna și humusul care îmbogățește solul și hrănește plantele. Precum administratorii de stațiu verde românesc de la ora actuală, nu?!

Inutilitatea acestei acțiuni repetate obsesiv în parcurile de la noi ar fi amuzantă, dacă nu ar veni la pachet cu o hemoragie a banului public. Pentru că. de exemplu, un spațiu curățat de frunze în București în perioada asta ”riscă” să se umple de frunze din nou până a doua zi.

Și pe mine una nu m-ar deranja atât de tare această hemoragie dacă am avea și noi niște spații verzi care să arate cel puțin decent și în care să nu îți fie teamă să mergi sau să îți duci copilul dacă adie vântul.

Dar nu avem! Iar specialiști care chiar să știe ce să trebuie să facă în privința vegetației cu atât mai puțin! Avem doar specialiști în suflat, împins și tras frunze. Plătiți de noi toți să sufle, să împingă sau să tragă frunze toată toamna. Și asta în timp ce specialiștii aia care se pricep la ce și cum trebuie făcut cu parcurile și vegetația din oraș se chinuie să își găsească măcar un job de grafician în mediul privat ca să poată mânca o pâine sau plăti o factură de utilități. Dar asta doar pentru că nu au învățat să sufle frunze. Sau să împingă frunze. Sau măcar să tragă frunze. Pe bani publici.

Însă …
… până când nu se va forma o masă critică de profesioniști care să ia atitudine cu privire la comedia proastă reprezentată de viziunea administrațiilor publice locale românești cu privire la ce presupune întreținerea spațiilor verzi
…. până nu vor exista mai mulți locuitori care să înțeleagă ce înseamnă liniuțele făcute din frunze prin parcurile din România sau cum trebuie întreținute de fapt spațiile verzi și care să ceară socoteală autorităților în această privință
… până când Curtea de Conturi nu o să angajeze niște specialiști (ha!) care să înțeleagă faptul că banii cheltuiți în prezent pentru întreținerea spațiului verde urban nu au nici o legătură cu ceea ce presupune în fapt întreținerea spațiului verde urban
eu voi trece prin spațiile verzi pe trotineta mea, precum un miliardar excentric, și mă voi minuna necontenit de cele ce se întâmplă în jurul meu, încercând apoi în fel și chip să contribui la schimbarea în bine a acestei situații.

Până atunci însă nu trebuie să vă fie frică! Administrația publică se ocupă temeinic de strâns toamna frunză la câini … Ce îi va rămâne însă de făcut la iarnă?! He! He! Specialiștii știu deja răspunsul. Parol!